-În perioada de răsad se udă rar și bine: o data la 5-7 zile

-După transplantarea la locul definitiv, cam o săptămână, lăsăm plantele în pace (n-ați uitat că le-am plantat „în mocirlă”), după care, regimul de udare va fi cam același ca la răsaduri: o dată la 5-7 zile, din belșug, cam ½ de galeată de plantă și, firește, cu mulcirea ulterioară a plantei;

-În perioada de legare rod (înmugurire, înflorire, fructificare), udarea se rărește la : o dată la 9-12 zile;

-În perioada de coacere a fructelor, udarea va fi și mai rară: cam la 2 săptămâni – 20 de zile. După unii specialiști, udarea ar trebui încetată o dată cu datul în pârg al fructelor.

 

Tomatele sunt plante cu crestere rapida care necesita o cantitate mare de apa  pentru  a avea o dezvoltare armonioasa si o productie ridicata. Apa este elementul deosebit de important care ajuta la dezvoltarea tomatelor.

Pentru o udare  corecta a tomatelor trebuie sa avem in vedere: cand, cat si cum le udam si mentinerea solului reavan o perioada de timp cat mai lunga.

Se recomanda o udare regulata a tomatelor, acest tip de udare permite producerea unor plante viguroase cu productivitate ridicata.

Udarea printr-un sistem de irigare prin pricurare este modul optim de a uda tomatele, udarea lenta si in profunzime ajuta la dezvoltarea optima a radacinilor plantelor de tomate si reduce riscul aparitiei bolilor ce pot aparea in urma prezentei apei pe frunze.

De regula, udarea trebuie facuta tinand cont de: fenofaze (stadiile de crestere, dezvoltare & fructificare), tipul de sol (textura solului), sezon-ciclu de cultura (temperatura exterioara) si umiditatea solului (de cantitatea de apa cazuta din precipitatii, la culturile din camp si gradina). Astfel, in timpul verii, udarea se poate realiza de 2-3 ori pe saptamana sau chiar zilnic, iar toamna  mai rar (o data).

Cantitatea de apa folosita la udare difera in functie de fenofaze si marimea plantelor:

1. udarea rasadurilor de tomate (rosii) care au fost plantate de 1-2 saptamani in sol, se realizeaza la interval de 3-10 zile (in functie de sol si de cultura cu sau fara mulcire) cu 0.2-0.5 l/planta.
2. cand fructele de tomate apar si ajung la un sfert din dimensiunea acestora, udarea se face la 4-7 zile cu 1-2 litri pe planta;
3. cand fructele au ajuns la dimensiunea maxima, udarea trebuie sa se realizeze regulat (2-3 zile), folosind cantitati suficiente de apa (1,5-4 litri/planta).
4. in perioada de coacere, udarea se face cu cantitati moderate de apa, pentru a preveni craparea fructelor. Unele soiuri/hibrizi sunt predispuse la crapare ex. soiurile de tomate Cherry, Prekos.

Atentie !!! Recomandarile sunt doar orientative intrucat cantitatea de apa folosita la udare este diferita in functie de textura solului (nisipoasa, lutoasa, argiloasa), adancimea la care au fost plantate rasadurile, cultura este sau nu este mulcita cu folie, precipitatii (la culturile din camp si gradina), fenofaze, soiul/hibridul (cu crestere determinata, semideterminata, nedetermibata), ciclul de cultura, etc.

Solul nisipos (usor si bine drenat) permite trecerea apei prin el intr-un timp mai scurt decat prin solul argilos si nu retine apa o perioada lunga, motiv pentru care udarea tomatelor se face mai des.

Printre problemele aparute in urma udarilor necorespunzatoare putem aminti:

Carenta de calciu la tomate – udarile neregulate, ingreuneaza absorbtia optima a calciului de catre planta apărând frecvent simptomele carentei pe fruct.

Craparea fructelor de tomate –  udarea cu o cantitate mai mare de apa dupa o perioada de seceta, determina ruperea pieliteti si implicit craparea fructelor. Fenomenul apare mai agresiv la fructele parguiete si coapte.

Fructe de tomate mici – slab nedezvoltate – o udare neregulata si insuficienta incetinesc dezvoltarea plantelor si a fructelor.

Favorizarea aparitiei bolilor fungice foliare – udarea prin aspersie (prezenta apei pe frunze) favorizeaza aparitia bolilor ca: mana la tomate, alternarioza la tomate, etc.

Putrezirea radacinilor – umiditatea in exces la sol (mai ales pe soluri grele-argiloase) scade cantitatea de oxiden din acesta si impiedica astfel respiratia  radacinilor plantei, conducand adesea  la putrezirea acestora sau la favorizarea aparitiei bolilor de sol.

Udarea superficiala (nu in profunzime) favorizeaza dezvoltarea radacinilor la suprafata, reducand astfel sistemul radicular al plantei si impunand o udare mai frecventa alaturi de o mai slaba rezistenta la seceta.

Metode de irigare la tomate:

• irigarea manuala a fiecarei plante cu stopitoarea sau furtunul de gradina
• irigarea prin aspersiune
• irigarea prin rigole
• irigarea prin picurare